Să arătăm bine :)

Facem limite

Sunt drumuri care nu duc nicaieri, dar pe care totusi pornesti.
Nu pentru ca nu ai ceva mai bun de facut si nici pentru ca nu stii ca se termina la un moment dat.
Nici din inconstienta si nici din ignoranta.
Ca nu ajungi nicaieri, indiferent despre ce e vorba, e unul din lucrurile cele mai evidente; poti - si de cele mai multe ori o faci - sa te porti ca si cum n-ar fi asa si sa continui orbeste.
Nu din spirit de aventura, sau din prea multa incredere, cat din inertie.

E mai usor sa crezi in continuare in finalitatea eforturilor pe care le depui decat sa recunosti ca ai gresit si sa faci cale intoarsa.
E mai usor sa te minti singur si sa ii minti si pe ceilalti ca e bine decat sa o iei de la capat.
Compromisul si teama fac din oamenii mari oameni mici.
Atat de mici ca e loc pentru toti; ei nu se calca in picioare unul pe altul si nici nu se intersecteaza.
Fiecare isi vede de drumul lui la fel de mic, dar isi recunoaste semenii; e un fel de pact nedeclarat de neagresiune, dar respectat de toti.
Fiecare isi cunoaste prea bine limitele pentru a si le masura cu ale celorlalti.
Cei care nu sunt la fel de mici ca ei ii provoaca. Asta e poate sursa unicei lor satisfactii - sa isi uneasca fortele infime si sa indeparteze din drumul lor pe oricine i-ar putea sfida.
De sus lucrurile se vad astfel; de la inaltime se vad si drumurile inchise si oamenii mici; se vad si zonele periculoase si locurile unde merita sa te opresti.

Iti dai seama ca esti acolo atunci cand nu te ating nici ignoranta si nici sagetile celor lipsiti de tinta proprie si cand te poti bucura de ce ai fara sa iti fie teama ca ti se va lua inapoi.
Hai atunci mai bine sa ne vedem fiecare de drumul lui, inchis, prost cum o fi. Si sa nu privim inapoi, ci in sus.
Drumurile de orice fel se inchid intr-un punct, iar de acolo de sus mai poti vedea incotro sa o iei.
Din acel moment o sa poti privi si inainte, cat mai departe.

Limitele ti le faci singur...

friends with benefits? Pro sau Contra!

Trebuie sa va fac o confesiune. Ideea postarii de saptamana aceasta a aparut dupa vizionarea filmului “Friends with Benefits”, a venit ca o cerinta de a expune si parerea mea despre acest gen de relatii. Sunt sigura ca stim cu totii despre ce e vorba, despre acele relatii din care fiecare isi ia ce-i trebuie….gen o rata mai mica la banca, pentru ca prietenul/prietena lucreaza acolo, o reducere la magazinul preferat cu haine si alte chestii de genul. Evident, glumesc….nu, nu e vorba despre asta..e vorba exact despre ce v-ati gandit cu totii. Da, doamnelor (si domnilor, cred) vom vorbi despre S E X azi.

Si faptul ca am scris acest cuvant acum tocmai v-a facut atentia sa creasca, nu mai tin minte cu cat la suta, am citit mai de mult un articol despre asta. Spunea ca de fiecare data cand e pronuntat sau scris cuvantul SEX, atentia unei persoane creste cu un procent considerabil. Asa ca…sa revenim, stim cu totii ce inseamna o prietenie cu beneficii, da? Cand intalnesti o persoana de care iti place foarte mult, exista  asa numita chimie, atractie bla bla bla, parca nu ai clasifica persoana ca pe iubirea vietii, parca nici doar ca pe un amic, nici ca pe o relatie serioasa, dar nici n-ai vrea sa nu o mai vezi niciodata. Si atunci, te gandesti, esti singur/singura, exista atractie, omul  e chiar interesant…a trecut destul de mult timp….asa ca de ce sa nu faci un schimb care v-ar avantaja pe amandoi? Numai bine facem cel mai turbat sex si ne despartim ce poate fi mai simplu…hi hi hi dar implicatia sentimentala cum facem…
Recunosc, m-am gandit si eu la varianta asta de multe ori cu cateva persoane. Lupta dintre acea Cristina  care are totul in control si e foarte ascetica si singuratica si Cristina cea cu anumite dorinte era cam mare. Am pendulat intre optiuni mult timp. Adica, pe de o parte,decisesem sa ma folosesc de barbati asa cum imi imaginam eu ca si ei se folosesc de noi, ca pot si eu sa fac asta ca barbatii (adica fara sentimente- "Sex and the city" -Seria 1, episodul 1, minutul 12 ) si ca si unele femei, dupa cum am descoperit ulterior. 

M-am pierdut insa in amanunte tehnice. Adica intalnesc omul, ii propun, ajungem in fata patului, mesei, canapelei sau ce-o fi si ce fac? Ma dezbrac eu sau ma dezbraca el bzzzzzzz? Imi arunc hainele sau le impachetez cu atentie pe un scaunel? Apoi, dupa ce minunatul act a avut loc, ce fac? Plec sau raman? Respectiv il dau pe usa afara sau il las sa doarma? In cazul in care am o problema, gen "a murit pisica", "mi s-a spart o teava" si alte derivate il pot suna sau nu? Cine stabileste intalnirile? Eu sau el? Cat de des e prea des pentru o prietenie cu beneficii? Daca am chef sa merg la un party am voie sa ies cu "prietenul meu cu beneficii" sau nu? Si cea mai fabuloasa dintre intrebari, la cum ma stiam de simtitoare, daca ma indragostesc? (Sunt tare sensibila). La multe dintre intrebari am primit raspuns in timp ce negociam datele "contractului" dar…marturisesc n-am reusit niciodata sa duc la capat o asemenea fapta. Din lipsa de timp, de curaj, sau poate pentru ca mi se parea pur si simplu riscant. Vedeti, mie imi trebuie putina adrenalina, putin pericol, adica daca lucrurile sunt asa ok intre noi si totul e stabilit unde mai e pericolul ca nu stiu incotro s-ar indrepta o asemenea situatie? Daca stiu ca nu o sa sufar, ce sens mai are?

Cam atat ar fi pentru lista de puncte negative. Pentru cele pozitive am avea asa...Stati stati…ca o sa gasesc ceva….trebuie….A, da, stiu, avantajul e ca sunteti in controlul situatiei…sau nu? Ma repet, nu dau sfaturi pro si contra, doar incercam sa-mi imaginez cum ar fi. Si gandindu-ma la o prietenie cu beneficii in momentul de fata nu-mi vine in cap nici o parte placuta pentru mine  a acestei situatii. Poate nu sunt genul. Sau poate sunt acum in alt moment alt vietii. Poate aveti voi mai multe idei ca mine. In orice caz, oricum o faceti, faceti-o sa fie bineeee!Cum sar zice sexul e sanatate pura,daca il faci sistematic evident…

Haideti sa pretuim clipa!

Acum o saptamina am trait o clipa mai aproape de cer...nu o zic in zadar pe bune eram cred ca la 0.5m fata in fata cu Dumnezeu...Imi era enorm de teama caci nu stiam unde va hotari sa ma trimita in rai sau in iad,nu eram sigura daca am trait demn acesti ani pe pamint.
Timp de o ora tremuram intruna nu ma putea calm caci vazusem moartea cu ochii,genunchii amurtise involuntar,respiram aerul rece de afara si nu aveam nici o senzatie in afara de frica.Auzeam pe parbriz cum se scurgeau abundent picaturile de ploaie. Imi era frica de toti noi cei care aveam aceeas senzatie.Imi venea sa pup pamintul ca ne-a mai dat o sansa ca sa apreciem clipa aici si acum. Caci o alta sansa nu vom avea.In acel moment mi-am dat sama cit de important e sa fim buni cu toata lumea caci cine stie ce va fi in 5 minute.

Aprecia-ti iubitii,sotii,familia,parintii,prietenii si toti care va inconjoara...pentru ca cind simti iubirea lor te simti mai puternic mai protejat.Si dumnezeu e mai indulgent pentru ca vede ca pe tine te asteapta acasa si tu trebuie neaparat sa ajungi acasa!

În câte feluri poţi sabota o relaţie sanatoasă

Ah, minunatul si sublimul "Te iubesc".  Soptit, tremurat, alaturat unor bombonele, lumanari, sunete de vioara, valuri inspumate si alte dulcegarii de genul. Poate s-a intamplat cuiva asa ceva, in realitatea mea cele doua cuvintele starnesc mai multe controverse decat lacrimi de bucurie. Niciodata nu prea am stiut cum sa le abordez, pana cand m-au lovit drept in cerul gurii si a trebuit sa le spun. Nu, n-am murit, inca traiesc si respir aerul rece din oras, dar pot sa spun ca a fost o experienta extrema si interesanta. Problema e ca mi se pare acum ca aceste cuvinte mai mult creeaza probleme decat asigurară caldură şi plăcere. 

Adica…inainte de a le spune iti trec tot felul de prostii prin cap, de genul "Sa spun eu prima/primul  sau sa il las pe el/ea?", "Oare chiar simt ce simt sau e ca atunci cand eram cu cutare sau cutare si mi se parea ca simt dar nu simteam?", "Dar daca nu raspunde la fel?". Si tot asa ametesti cu intrebarile si mai ca iti vine sa nu mai spui ce ai de spus.  Si, totusi, daca iti trece frica si apuci sa te manifesti, apare reactia persoanei lovite de "te iubesc-ul" tau, care, evident nu este nicidecum asa cum iti imaginai. Si incepi sa interpretezi pe toate partile clipitul din gene, respiratia, expresia fetei, gradul de inclinare al capului si cuvintele exacte care au fost rostite primele. Te gandesti ca ai mai auzit fraza asta, ca poate privirea inseamna ca nu corespunde sentimentelor, ca poate faptul ca nu raspunde "Si eu te iubesc" sau alte derivate chiar inseamna ca nu te iubeste, nu vrea sa fie cu tine si atunci iti pierzi timpul si energia si sentimentele si te apuca paranoia si te gandesti "La naiba, iar am dat-o in bara! N-o sa mearga nici de data asta".  

Si apoi stai si te intrebi, de ce trebuie sa fie asa? De ce nu putem spune un "Te iubesc" pur si simplu pentru ca asta simtim, pentru ca se zbate sa iasa de dupa dintii minunat indreptati de vreun aparat dentar sau proaspat inalbiti la dentist si pentru ca nu mai putem fara sa spunem aceste cuvinte.  De ce oare trebuie sa asteptam o reciprocitate, fie ea in actiuni fie ea in vorbe, de ce nu ne putem vedea de treaba noastra, ca sa zic asa? Am inceput sa cred puternic in faptul ca fiecare suntem perfect responsabili de tot ceea ce ni se intampla pe pamantul asta si ca nu putem invinovati pe nimeni pentru ce patim noi, caci suntem suma actiunilor, vorbelor, gandurilor noastre si a energiilor pe care le emanam.  Si atunci, in loc sa ne apucam sa dam cu bata in relatia noastra, care mergea foarte bine inainte de momentul "Te iubesc" si sa facem din acest moment un test la care se trece sau se pica si de-aici incolo nu mai e alta cale, nu mai bine ne bucuram de moment? Si ce daca nu ni s-a raspuns la fel? Oare chiar conteaza niste cuvinte cand de fapt sentimentul te invaluie zilnic printr-o multitudine de fapte? Daca nu auzi vorbele dar simti iubirea, inseamna ca te inseli in ce simti sau in ce nu auzi? Ce sens are sa stai sa analizezi o noapte intreaga si sa dezbati definitii ale iubirii, cum poate fi, ce poate insemna si cum se poate exprima si cate feluri de iubire exista? Si, mai ales, de cate ori ai voie sa spui "Te iubesc" intr-o viata? Adica, daca ai zis-o o data, gata, ti-a expirat ratia de "Te iubesc" pe viata asta? Nu mai poti spune niciodata?

Eu cred ca exista mai multi "Te iubesc", mai multe feluri de a iubi, mai multe feluri de a fi indragostit, mai multe feluri de a fi intr-o relatie si ma plictiseste si oboseste teribil toata incercarea noastra de a categoriza sentimente si vorbe si de a prezice un viitor care oricum se scrie pe masura ce traim prezentul.

Stilul tau-te descrie!

Modalităţi de decorarea casei pentru serbări familiale!!

 Cîte ceva deosebit pentru a ieşi în evidenţă la un mic eveniment organizat acasa!
Cunoaştem cu  toţi că e plăcut atunci cînd ne remarcăm prin originalitate şi modul de a ne prezenta...