vineri, 13 aprilie 2012

E sâmbătă dimineața!



E sâmbătă dimineața, soare afara, un vantecel proaspăt peste mine - nu-i zic curent ca nu e - cafea tare imediat pe dreapta și panorama inedită de pe balconul meu..o la la!
În cap am o mie de idei,dar cea mai pronunțată e acum relațiile dintre om cu om,posibilitatea de a iubi și de a trăi în armonie!
Cel mai mare dar pe lumea asta e iubirea, iubirea de tot "imbratisator".

Să iubești ziua care începe și să fi recunoscător că te-ai mai trezit o dată și ce-o să te mai "distreze" și azi, iubire pentru tot decorul in care te miști - de la obiecte la aerul pe care-l inspiri traind și-l expiri murind. Oamenii pe care ți-e usor să ii indragești pentru că nu fac eforturi să fie mari și tari pur și simplu, sunt și cei pe care ți-e greu  să-i accepți  să-i iubesti (dar intelegi că au și ei frici și slabiciuni și sunt neplăcuți tocmai pentru că nu știu să-și manevreze  emoțiile și optează mereu în defavoarea lor).

Corpul ăsta care uite ce bine iti stă așa cum este, expresia mea hazlie  din oglinda, (și cum îmi zicea alt om important, zilele astea: ar trebui să mă uit în oglinda și să fiu recunoscătoare mai profund pentru ce vad acolo).
 
Adica,  hai sa ne iubim mai pe bune pe noi inșine.

“Iubește-ți aproapele ca pe tine insuți” - da, ok, dar intai trebuie sa te iubesti pe tine, in logica imediata. Sunt  atatia oameni care se urasc pe ei insăși și firesc ii urasc și pe ceilalți și e pacat.
Trăiesc în pierdere totala.

Dacă am invăța să iubim și atât, ce bine ne–ar mai fi. Să iubim din deasupra, ca o planare, ca o imbratișare totala. Ecleziastul zicea că totul e deșertaciune, iluzie, da omenescul asta frustrant, da, e! Pai despre asta e vorba. Atunci hai să iubim  hai să simțit fară granițe, hai să iubim toată imaginea, toată propunerea foarte generoasa care ni s-a facut de când ne-am nascut, Să iubim mai ales în lecțiile de viață grele, ca despre asta e vorba. Să ne incăpațânăm să nu renuntam la  iubire.


Viața se duce repede și e păcat să nu trăim în bucuria ei. E pacat sa nu apucam sa le spunem, sa le aratam parinților cât ii iubim, realizam abia dupa ce nu sunt cu noi…
Viața  e vis, da... hm. Și chiar unul care merită să-l visăm. Suntem la scoala de autodidacți. Singuri invățăm, dar împreuna, unul cu altul, unul de la altul.

Un comentariu:

  1. foarte corect descifrat. imi place :)
    sa iubim deci ceea ce avem in viata, pentru ca nu cunosti ce poate aduce ziua de miine :)

    RăspundețiȘtergere