Noi și propriul spatiu!

Întotdeauna mi-a placut să am spațiul meu.
Am avut camera mea proprie și personala în casa parinților mei,am stat intr-o casa singură în loc să stau la camin,în facultate și locuiesc iarași la parinți în camera proprie să fie oare un boomerang?.Deci pana aici e clar,eu +spațiu propriu=totul bune.
Am reușit de-a lungul anilor să impart acest spațiu cu colegi de sex feminin sau masculin,deși nu mereu cu succes și nu mereu pe termen lung,deși imi stă în fire sentimentul de a împarți/impartăși(poate mai puțin când e vorba de ciocolată).Iată că în ultima vreme mi se atrage din nou atenția acestui spațiu,il impart,nu il impart?
Cum?
Cat?
Oare ce inseamna asta intr-o relație?
Și m-am tot gândit ce ne tot agităm atâta la gândul unui spațiu fizic sau psihic?
Ei se tem să se mute cu noi,noi ne temem să ne lasam periuța de dinti la ei în baie.
Pentru ca ei nu știu că poate noi,în alte dăți,nu am mai apucat să vizităm de două ori aceeași baie și atunci e mai comod să ne tinem toate lucrurile cu noi,ca sa nu mai reinnoim ranile întorcându-ne dupa obiectele uitate.
Atunci poate și noi avem ceva de aflat despre temerile lor...cine știe ce?
Am o prietena foarte buna,pe care o vad rar,dar care m-a invațat o lecție neprețuită.
E o persoană extrem de altruistă,da mereu fară să ceară nimic în schimb.E incredibil să o vezi in acțiune.Nu vrea să-ți rapească timpul,starea de spirit sau orice altceva nu poti /nu vrei sa impartașești cu ea în acel moment.
Nu știu cum reușește,eu una vreau totul de la toata lumea din jur,la viteza de 250 la ora, daca s-ar putea.
Dar încet  încet,având oameni ca ea în jur,învat și eu să las spațiu.Să dau timp și loc oamenilor din viața mea sa traiască așa cum vor ei,cand vor ei,cu cine vor ei.În fond,nu ne aparține nimeni și nimic pe planeta asta,nici copiii,nici iubiții,nici prietenii,nici animalele,nici parinții,nici casele ,nici mașinile.
E doar o iluzie,fiecare om și obiect e de sine statator și are destinul sau.Adevaratul sentiment de apartenența cred că vine doar când am reușit să ne întoarcem la noi înșine,la cine suntem și la acceptarea a celui/celei care suntem.