Rușinea e o altă “prietenă”a mea!

  Rușinea e o altă “prietenă”a mea!

               Mi-e rușine pentru că scriu articolul ăsta cu „mi-e rușine”.Și poate iar mă vor suna toți prietenii să mă intrebe ce e cu mine,de ce sunt tristă,deprimata sau alte idei de genul.Și mi-e rușine și gata,nu comentez,nu voi spune dacă sunt sau nu tristă sau deprimata,e dreptul meu,iar dacă sunt,o să fiu mandră de asta.

                   Mi-am amintit că rusinea e o alta mare „prietena” a mea.Saptamana aceasta mă țin numai de botoboațe începind cu faptul că mi-am pierdut cardul de memorie și aveam o mulțime de informație  utilă care nu o salvasem nicaieri,după care am mai facut niște boroboțele la serviceu și încă multe lucruri care mă apasau emoțional în ultima vreme.Însa pentru prima dată în viața,dupa ce mi-am stapânit lacrimile  pe care mereu le țin sub control erau gata sa-mi țîșnească din ochi,dupa ce m-am jignit pe mine însami în minte în multe feluri ingrozitoare,dupa ce m-am luat bine la șuturi,am vazut putină lumina si mi-am zis :”Da,am greșit.Asta e un fapt.Nu fac asta de obicei,nu inseamna ca sunt proastă,idioata și nedemnă de iubire,e doar o greșeală,se intampla și asta sunt EU,(gata cu perfecționismul…el e tipic doar pentru familii regale în care eu cu siguranță nu mă încadrez).”Și gata.Făra nici o tragedie.Bine,am mai povestit catorva prieteni despre asta,tot cautând aprobare,evident,caci ce-aș mai fi eu făra dorința „magică” de a dori să fiu aprobată?Dar atât.S-a terminat.Nu e o dramă.Și am decis ca am să ies cu rușinea mea pe strada,la fel cum ies cu frica.Le iau pe amandoua de brat și le scot la plimbare.Dimineața mi-a fost rușine pentru ca am mers să alerg în parc  și m-am intalnit de trei ori cu aceeasi fată ,semn ca ea facuse deja trei ture ,iar eu doar una.Mi-a fost rusine pentru ca nu am facut tot ceea ce mi-am propus să fac,că nu am voce,nu știu să merg pe patine,și cel mai dureros că nu am un locușor al meu.Mi-e rusine că am celulită,că nu  arăt ca Jolie,că fundul meu nu arata ca al lui Jennifer Lopez ,că am o poftă incredibilă de mancare și aș manca și ACUM ceva dulce…Și am o intreaga lista…lungă lungă…

                Dar se intampla un lucru minunat atunci când treci de cel mai rău moment pe care ți l-ai imaginat intr-o anumită situație.Te simți eliberat.Acum că știu că mi-e rușine nu mai e așa mare lucru,face parte din mine și sunt mandră de asta,asta sunt eu,cu rușine cu tot.

Ii mai e cuiva rusine?

Increderea e un lucru fragil!

Încrederea e un lucru fragil. Odata castigată, ne acorda o imensa libertate. Dar, odata pierduta, e     imposibil de recucerit.

Niciodată nu știam in cine pot avea  încredere. Cei mai apropiați de noi ne pot trăda. Dar, in final, majoritatea oamenilor decid să nu aiba încredere decat in ei insisi. E cel mai simplu mod de a evita sa fii pacalit. Cand cineva profita de mine, eu tac si observ. Toata lumea crede ca daca nu zic nimic, nu vad. Eu tac si fac, asta am facut intotdeauna. Nu m-am coborat niciodată și niciodată nu m-am ridicat pentru nimeni. Incerc mereu să-mi gasesc cercul meu de persoane în care am capatat Încredere și  in totalmente voi avea incredere…Dar ce sa facem cu acele persoane care apar intimplator în viața noastra…cum să procedăm cu ei?  Să le oferim șansa să ne dovedească ei increderea…

Incerc să-mi gasesc un loc unde îmi voi putea aduna toate gândurile... căci sau adunat prea multe și abia astept sa le aranjez pe rafturi.De care nu am nevoie sa le arunc...că peste noapte apar altele mai noi,mai indraznețe,mai atragătoare. Dar pînă la urmă noi decidem care să le lasăm pentru a se materializa și pe care să le inabușim în noi din diverse motive poate ca fiind prea îndraznețe sau irealizabile...
Dar să ținem cont de spusele lui Pitagora "Un gând este o idee în trecere" denotă că totul este în trecere dar în ierarhie adică gândurile capătă o altă amploare sunt mai mărețe.
Rămîne să  îndemn pe toți să avem cît mai multe gînduri ...pentru că e frumos să gîndești...și să ai cît mai multe gînduri frumoase!

Ce e pentru mine casnicia?

Nici n-am inceput sa scriu si deja imi tremura mainile pe tastatura. Azi mi-a venit sa scriu despre casnicie. A te marita sau a nu te marita? Pana acum cateva luni eram convinsa cam 90 la suta ca nu vreau sa ma marit vreodata si nici sa am copii. Nu am declarat asta total, pentru ca am o vorba pe care o aplic mereu "Niciodata sa nu spui niciodata" si pentru ca am invatat ca o idee este ceea ce gandesc pe momentul respectiv si  este  supusa schimbarii de-a lungul timpului.

M-am gandit la casnicie pentru ca se apropie nunta unei prietene bune si am mers cu ea sa o ajut sa organizeze lucrurile, moment in care mi-am declarat intentiile in fata organizatorilor de nunti "Eu nu cred in casatorie!". Ei bine…e o minciuna. Am vrut sa fiu moderna, am vrut sa fiu independenta, am vrut sa fiu "tare". Nu pot spune insa nici cu maxima credinta "Cred in casatorie". Imi doresc din tot sufletul ca doi oameni, doi straini, cum bine spune o prietena de-a mea, sa poata sa isi uneasca destinele, sa se iubeasca, sa se respecte, sa imbatraneasca frumos impreuna. Nu stiu daca se poate, nu stiu daca eu sunt in stare, nu stiu daca pot acum, nu stiu cu cine exact, nu stiu cum, dar stiu ca mi-as dori. Si vreau ceva …altfel. Nu-mi surâde ideea de nunta mare aranjata cu un an inainte, cu restaurantul si biserica inchiriate, cu rochia de mireasa cautata prin toata lumea si obtinuta la un pret fabulos, cu chinul cautatului de invitatii, aranjamente florale, formatie pentru a distra oaspetii si cutiuta "magica" in care sa se aseze plicurile cu bani. Nu am nimic nici cu cei care isi doresc asa ceva sau au si facut-o. Pur si simplu, nu sunt eu. Deci, daca ce-am descris mai sus defineste neaparat o "nunta" si daca o casnicie inseamna monotonie, plictiseala, concedii planuite strict cu cateva luni inainte, planificarea venirii pe lume a copiiilor si chiar si alegerea sexului lor, obligatii de a participa la evenimentele din familia "lui", mersul in doi pe tot restul vietii si alte obligatii de genul, atunci nu, nu cred si nu vreau asta.

Vreau sa-mi definesc eu "casnicia" mea. Visez la un om pe care il vezi si stii ca e al tau, poate nu din prima, nu din a doua, nu din a treia ora, dar stii; un om alaturi de care sa razi, sa plangi, sa te uiti la filme, sa escaladezi munti, sa vii beata la ora 4 din club, sa te certi in ploaie pe nimicuri, sa repari masina in parcare la supermarket, sa te tii de mana  si sa te saruti ca la 16 ani in mijlocul strazii, sa te respecti si sa primesti si sa acorzi libertate cand e nevoie, sa zambesti cand ii auzi vocea, desi esti cu spatele si speli vasele si au trecut 40 de ani de cand sunteti impreuna, sa nu dormi noaptea pentru ca il ingrijesti, sa il ierti sau nu pentru ca inseala. Si cand in sfarsit nu se mai poate de atata iubire sa apara un copil. Eu cred intr-o astfel de uniune, daca ii zice casnicie, atunci e ok, sunt de acord si asa.

Si totusi inca nu m-am hotarat daca sunt pro sau contra, las viata sa-mi faca o surpriza.

Un pic despre Luni!

Inceput de saptamină pentru toți e dificil...Dar uite ca pentru mine a trecut ușurel.Am deschis a lene ochii dimineața,fac cițiva pași, ma apropii la geam si peisajul ma sperie...de parca peste noapte m-am mutat cu traiul in Siberia...era tot îngropat în zapadă...nuștiu care era primul gînd în capul meu atunci,dar precis nu era de bine...nu știam de ce să mă apuc  în primul rînd...sa urlu ca trasnita ca am o zi importantă azi...și că eu sarmana de mine traiesc la capatul geografiei...pîna ajung la destinație  ma sufos toata .Și toată ziua sunt ca un cactus iritant...am avut planuri pe azi ce sa zic pina nu m-am trintit in par și am zis azi nus...sunt și eu sub zapadă chiar de sf.valentin...de fapt oricum nu am ce pierde,nimeni nu ma asteaptă în afară de  ale mele fete care ma sunau întruna și imi desturba somnul...sa imi dea cea mai importantă intrebare unde esti?si cind vin? că se topesc de dor...și printre altele unde ieșim deseara ca tare vor să se recrieze,caci toate suntem palite de noroc...sau mai bine sa zic fraza mea iubita"cind sa impartit norocul noi am fost absente" si am ramas fara el...dar noi nu plingem tare,cel mai straniu ca din cercul celor 6 doar 2 au ramas cu prieteni...dar nu-i asta tema...e tema ca e bine asa  fara ei...