Rușinea e o altă “prietenă”a mea!
Mi-e rușine pentru că scriu articolul ăsta cu „mi-e rușine”.Și poate iar mă vor suna toți prietenii să mă intrebe ce e cu mine,de ce sunt tristă,deprimata sau alte idei de genul.Și mi-e rușine și gata,nu comentez,nu voi spune dacă sunt sau nu tristă sau deprimata,e dreptul meu,iar dacă sunt,o să fiu mandră de asta.
Mi-am amintit că rusinea e o alta mare „prietena” a mea.Saptamana aceasta mă țin numai de botoboațe începind cu faptul că mi-am pierdut cardul de memorie și aveam o mulțime de informație utilă care nu o salvasem nicaieri,după care am mai facut niște boroboțele la serviceu și încă multe lucruri care mă apasau emoțional în ultima vreme.Însa pentru prima dată în viața,dupa ce mi-am stapânit lacrimile pe care mereu le țin sub control erau gata sa-mi țîșnească din ochi,dupa ce m-am jignit pe mine însami în minte în multe feluri ingrozitoare,dupa ce m-am luat bine la șuturi,am vazut putină lumina si mi-am zis :”Da,am greșit.Asta e un fapt.Nu fac asta de obicei,nu inseamna ca sunt proastă,idioata și nedemnă de iubire,e doar o greșeală,se intampla și asta sunt EU,(gata cu perfecționismul…el e tipic doar pentru familii regale în care eu cu siguranță nu mă încadrez).”Și gata.Făra nici o tragedie.Bine,am mai povestit catorva prieteni despre asta,tot cautând aprobare,evident,caci ce-aș mai fi eu făra dorința „magică” de a dori să fiu aprobată?Dar atât.S-a terminat.Nu e o dramă.Și am decis ca am să ies cu rușinea mea pe strada,la fel cum ies cu frica.Le iau pe amandoua de brat și le scot la plimbare.Dimineața mi-a fost rușine pentru ca am mers să alerg în parc și m-am intalnit de trei ori cu aceeasi fată ,semn ca ea facuse deja trei ture ,iar eu doar una.Mi-a fost rusine pentru ca nu am facut tot ceea ce mi-am propus să fac,că nu am voce,nu știu să merg pe patine,și cel mai dureros că nu am un locușor al meu.Mi-e rusine că am celulită,că nu arăt ca Jolie,că fundul meu nu arata ca al lui Jennifer Lopez ,că am o poftă incredibilă de mancare și aș manca și ACUM ceva dulce…Și am o intreaga lista…lungă lungă…
Dar se intampla un lucru minunat atunci când treci de cel mai rău moment pe care ți l-ai imaginat intr-o anumită situație.Te simți eliberat.Acum că știu că mi-e rușine nu mai e așa mare lucru,face parte din mine și sunt mandră de asta,asta sunt eu,cu rușine cu tot.
Ii mai e cuiva rusine?
Mi-e rușine pentru că scriu articolul ăsta cu „mi-e rușine”.Și poate iar mă vor suna toți prietenii să mă intrebe ce e cu mine,de ce sunt tristă,deprimata sau alte idei de genul.Și mi-e rușine și gata,nu comentez,nu voi spune dacă sunt sau nu tristă sau deprimata,e dreptul meu,iar dacă sunt,o să fiu mandră de asta.
Mi-am amintit că rusinea e o alta mare „prietena” a mea.Saptamana aceasta mă țin numai de botoboațe începind cu faptul că mi-am pierdut cardul de memorie și aveam o mulțime de informație utilă care nu o salvasem nicaieri,după care am mai facut niște boroboțele la serviceu și încă multe lucruri care mă apasau emoțional în ultima vreme.Însa pentru prima dată în viața,dupa ce mi-am stapânit lacrimile pe care mereu le țin sub control erau gata sa-mi țîșnească din ochi,dupa ce m-am jignit pe mine însami în minte în multe feluri ingrozitoare,dupa ce m-am luat bine la șuturi,am vazut putină lumina si mi-am zis :”Da,am greșit.Asta e un fapt.Nu fac asta de obicei,nu inseamna ca sunt proastă,idioata și nedemnă de iubire,e doar o greșeală,se intampla și asta sunt EU,(gata cu perfecționismul…el e tipic doar pentru familii regale în care eu cu siguranță nu mă încadrez).”Și gata.Făra nici o tragedie.Bine,am mai povestit catorva prieteni despre asta,tot cautând aprobare,evident,caci ce-aș mai fi eu făra dorința „magică” de a dori să fiu aprobată?Dar atât.S-a terminat.Nu e o dramă.Și am decis ca am să ies cu rușinea mea pe strada,la fel cum ies cu frica.Le iau pe amandoua de brat și le scot la plimbare.Dimineața mi-a fost rușine pentru ca am mers să alerg în parc și m-am intalnit de trei ori cu aceeasi fată ,semn ca ea facuse deja trei ture ,iar eu doar una.Mi-a fost rusine pentru ca nu am facut tot ceea ce mi-am propus să fac,că nu am voce,nu știu să merg pe patine,și cel mai dureros că nu am un locușor al meu.Mi-e rusine că am celulită,că nu arăt ca Jolie,că fundul meu nu arata ca al lui Jennifer Lopez ,că am o poftă incredibilă de mancare și aș manca și ACUM ceva dulce…Și am o intreaga lista…lungă lungă…
Dar se intampla un lucru minunat atunci când treci de cel mai rău moment pe care ți l-ai imaginat intr-o anumită situație.Te simți eliberat.Acum că știu că mi-e rușine nu mai e așa mare lucru,face parte din mine și sunt mandră de asta,asta sunt eu,cu rușine cu tot.
Ii mai e cuiva rusine?
Îmi e ruşine că am citit postarea ta ... :)
RăspundețiȘtergereMult succes!
mersi mult!
RăspundețiȘtergere